a guy bourdin inspiration

azi, pe fundalul, sau in adition to codul portocaliu (frumoasa culoare, btw) am ajuns la 2 concluzii: 1. nothing good follows, si e patetic (ingrijorator) ca par sa fi scris pe-aici doar despre cele mai mizerabile clipe din viata mea. am inventat 3 scenarii ideale care n-au sa se petreaca veci pururi, in ciuda faptului ca nu contineau absolut nimic suprarealist sau dusman bunului simt. inca ma intreb unde gresesc (si nu accept raspunsuri gen "e o problema de atitudine" pentru ca NU E. de fapt, nu ma intereseaza raspunsurile "pe blog" deloc) 2. fericirea mea (superficiala, dar foarte importanta pt echilibrul ale carui semnificatii le-am uitat) atarna de in jur de 8 operatii estetice. pur si simplu sunt lucruri pe care nu le mai pot rezolva singura, iar carnii (sau sufletului, naiba stie) ii e dor de un bisturiu. probabil ca eu si "frumusetea-care-nu-exista-desi-la-fel-ca-dragostea-ar-trebui-sa-existe" suntem 2 companii teribil de plictisitoare. afara nu sunt decat insectele, ploaia monotona, cerul de un gri, cea mai neinspirata nuanta de gri din toata gama disponibila, cainii care latra a foame si miros a umbrela uda, iarba parjolita plus noroi, ca o pasta omogena, ragetele scurte ale animalelor de la gradina zoologica, niste tiganusi care isi tin mainile in balti pana li se zbarcesc, apoi ti le intind asa, tumefiate, mai multe prilejuri de ganduri lugubre, incluzand o suta de pagini de lucruri pe care le regret si pentru care ma caiesc amarnic (majoritatea, matters of the heart plus motivele pentru care mi-as fi dorit ca asistenta mea sa fi bifat, la nastere, un m, nu un f, toate astea nemaidepinzand de mine, normal). cred ca, momentan, am reusit sa-l manii pe Dumnezeu. e un risc pe care, cu masochism, mi-l asum. that's it. ma transform in modelul etic al modelelor lui guy bourdin.