mai bine asa

brrr…jurnalul meu dintr-a 9a a10a, plin de premonitii si scris intr-un stil dezlanat, obositor, patetic si absolut terifiant. pastram o imagine mai juciy despre el si gasesc un repertoar fad si plin de platitudini sentimentaliste de secol 19. ma tineam minte trashy & careless si gasesc urmele incoerente ale unei rebeliuni subnutrite, manifestandu-se anemic in fraze proto-emo si declaratii de independenta in oglinzile din hol, baie, vitrine. contextul ar fi vara 2004, prietenul absolut anost pe care insistam sa-l am atunci (ma auto-orbeam pentru a trece cu vederea…), obiectivul de a citi nu stiu cate zeci de carti (atins, in mare proportie), niste traume legate de un anumit revelion si anumite stari de dizgratie, plus recurenta unor insolitari ca "am evoluat in aproape tot, mai putin in dragostea asta fara speranta". vestigiile de genul asta ar trebui sa dispara pt vecie. nu te ajuta cu nimic sa te revezi: tamp, handicapat, crud, penibil, ambalat, peste masura de sincer, peste masura de naiv, inadmisibil de optimist. asa aveam o scrisoare scoasa la imprimanta, vreo 3 pagini in times new roman de 14, primita-ntr-o zi de toamna (cea mai sfasietor-candida-basmica toamna), inmanata asa, protocolar, de postasita, in timp ce eu duceam, prozaic, galeata la gunoi, si pe care-o citeam zilnic pana ce aproape o invatasem pe derost.  mi se parea cea mai buna dovada a faptului ca merit, merit, merit sa exist.