Poveste despre viata

Cand eram prin scoala primara circula puternic un banc cu Bula. Dupa ce a sarit 99 de garduri, Bula a obosit si a strigat suparat ca el pur si simplu nu mai poate sa sara inca unul. Adica pe ultimul. Pe cel dinaintea indeplinirii obiectivului. A obtinerii victoriei. In acel moment, unul dintre prietenii sai i-a spus: Nu-i nimic daca nu mai poti. Hai inapoi. E o scena vie din viata aici. Cedam chiar inaintea liniei de sosire. Ne pierdem speranta cu putin inainte de finalul competitiei. Ne prabusim cu un centimetru inainte de a face ultimul pas si de a pune mana pe trofeu. E un defect mental. De acolo se da semnalul pentru retragere. Pentru renuntare. De acolo vin soaptele unui vierme: Si asa ai facut prea multe. Lasa pe altadata! De acolo se nasc expresii idioate de genul: Nu-i nimic daca am pierdut. Am cazut de pe un cal frumos. Sau, alta si mai absurda: Am murit frumos. Cum o fi sa mori frumos? Vrea cineva?! Aceasta renuntare ne transforma in pierzatori. In ratati. Si asta pentru ca sarim cele 99 de garduri ale intoarcerii. Ale coborarii capului in pamant. Si apoi ne realizam lasitatea. Acest articol a fost publicat pe aprilie 8, 2008 at 8:25 am si e postata la Marketing. Poti urmari raspunsurile acestei insemnari prin RSS 2.0 feed. Puteti lasa un raspuns, or trackback from your own site.